Lumea îmi pare un complicat amestec de frumos îmbrăcat în bine și rău. E o dimensiune în care dragostea și ura se întrec neobosit, să conducă. Un roller coaster al iubirii, cu o perpetuă nevoie de mentenanță.
Mă oglindesc de multe ori în ea și adesea îmi e greu să o accept, să mă accept.

Căci îmi sunt ca un munte, greoi, prăfuit, ușor însemnat de povești îndurate, ce se-ascund prin cotloane de ele inventate.
Mângâiat de idei, de iubiri și de vânt, stau și-ascund de priviri ochi căprui licărind de văpăi ‘năbușite din trăiri nevorbite.
Sunt adesea în ceață, mă frământ și mi-e frig, dorm lucid și stau treaz în visare, iar pe văi mi se scurg transpirații fierbinți si m-adun gârbovit și mă doare.
Și încerc să fiu apă, ca să curg ne-ncetat, să-mi tai drum prin ce pot, să mă-nvârt și să sar, să m-abat și să mut văi și munți, oameni vechi, minți și inimi spre zări doar visate.

Leave a comment