De ce ne adaptăm?

Adaptarea, o schimbare cu o definiție banală, ușor trecută cu vederea, înseamnă totuși modificarea, ajustarea unui mod de-a acționa, în vederea obținerii unui rezultat dorit. 
Dar oare, e totul la fel de simplu precum sună?

Când mă adaptez, într-o echipă, accept, nu doar provocarea ce-mi stă dinainte, ci și pe cei ce mă pun în situația respectivă. Mă văd acolo, între cel ce mă trimite și cel ce mă primește. Îi înțeleg, pe fiecare în parte și pe toți la un loc, conștientizez că sunt la mijloc, într-o încleștare a intereselor, a dorințelor divergente, a lipsei comunicării. 

Și accept, cum spuneam, dar nu o fac oricum. Ca să pot suporta șocurile ce vor urma, am nevoie de un motiv ce nu mă va părăsi la prima margine de prăpastie, pe care sigur voi ajunge.
Iar cu motivul ăsta mi-e dator chiar el, liderul meu. 

În viața de angajat sunt trei provocări fundamentale prin care acestuia îi sunt testate abilitățile de-a supraviețui: relația cu șeful direct, relația cu clientul și relația cu sine raportat la fiecare dintre primele două. 

De ce facem ceea ce facem, în felul în care o facem, noi ca echipă, companie, grup? – este întrebarea de temelie al cărei răspuns ar trebui să fie compasul tuturor celor dintr-o echipă.

Dacă liderul ratează ocazia de-a pune pe masa angajatului un “DE CE?” clar și indisolubil, el practic îl invită pe acesta să-și inventeze unul.
Trucul e că, atunci când își lasă omul fără un “DE CE?”, el îl provoacă, tacit, să-i supraviețuiască. Angajatul acceptă, tacit, și relația sa cu liderul începe, cel mai probabil, să dispară, lăsându-l pe acesta din urmă să contemple, în mod ironic, un alt fel de “de ce?”.

O cheie stă în faptul că, atunci când relația noastră cu lumea e testată și relația noastră cu noi înșine în acel context este măsurată. Cu alte cuvinte, nu ne putem adapta în raport cu lumea, dacă cel ce-am deveni, făcând-o, este de neacceptat pentru noi. Totodată, atunci când o facem, ne schimbăm, lăsând ceva din lume să intre și să locuiască în noi, să devină parte din mentalitatea noastră, din modul nostru de-a fi.

Clienții, prin diversitatea lor, cer de asemenea adaptare, iar în relația cu ei, liderii pot vedea cel mai bine efectul de creștere sau de erodare pe care adaptarea o are asupra angajaților. 
Am putea spune cu ușurintă: spune-mi la ce te adaptezi, ca să-ți spun cine ești. 

Intre deciziile cruciale din relațiile noastre stau, fără îndoială, cele de adaptare, iar pentru a evita efectele subversive ale unor acomodări orbește, e bine să avem un reper față de care să ne măsurăm fiecare astfel de decizie. 

De ce facem ceea ce facem? – este o întrebare pertinentă și revelatoare în momente de liniște și chiar mai mult în cele de cumpănă. 
Vă invit să v-o adresați, vouă înșivă și unii altora, oriunde ați lucra împreună.