Pe țărm, la înserat

Apusul, are tot atâtea înțelesuri câte oglinzi se nasc din valurile mării sub lumina sa, frânturi de perspective efemere, oglindiri ale sufletelor noastre, ale celor aleator aleși să-i mărturisim existența.

Un Soare lăsat în urmă de-o mare ce-și continuă drumul, ușor anostă, cumva frustrată de-acest divorț perpetuu, repetat iar și iar, la ceas de seară. 

Înmărmurit, omul privește lumina, dorindu-și să rămână cu ea, în vreme ce noaptea îl cuprinde ca o cămașă, forțându-i resemnarea, amânarea pe mâine a speranței de mai bine. O așteptare fierbinte, înșelată din nou, original, tacit și rece.