E ceva magic în felul în care o persoană intră în viața noastră, un anume rost al cuvintelor sale, un anume farmec al zâmbetului său, un șic particular al ținutei. Toate astea ne stimulează în fel și chip, iară mintea noastră zugrăvește pentru noi o imagine unică și specială a lui, a ei, a noastră înșine în relație cu el sau cu ea. Frecvența cu care gradul de excepționalitate al unei relații este reconfirmat, decide ierarhia relațiilor noastre interpersonale în mintea noastră, de aici urmând a deriva atitudini și comportamente care vor lucra întru întărirea respectivelor relații, efortul investit având a corespunde cu nivelul relației în ierarhia amintită.

O definiție frumoasă și specială pentru mine, îmi arată că o relație există între două entități câtă vreme fiecare dintre ele poate fi definită prin intermediul celeilalte. Cum ar veni, de exemplu, dacă tu te consideri prieten al meu, până acolo unde devine acceptabil pentru tine că te-ai putea defini ca “X, prietenul lui Florin” și eu, la rându-mi, mă consider prieten al tău, până acolo unde devine acceptabil pentru mine că m-aș putea defini ca “Florin, prietenul lui X”, atunci amândoi ne aflăm într-o relație de prietenie. 

Când închinăm cuiva ori către ceva, o urare, un strigăt ori un chiot, îi celebrăm nu doar prezența ori conjunctura care ne-a adus împreună atunci și acolo la momentul urării, ci o facem mai degrabă întru amintirea întregii istorii ce ne leagă și cu mai mare măsură, aș accentua, întru sărbătorirea începutului acelei relații.
Zicem practic: “Salut încă o dată faptul că încă mă pot defini prin intermediul tău! Sărbătoresc faptul că încă port calitatea pe care existența ta în viața mea mi-o dă!”.

Când mă saluți, mă ajuți să-mi amintesc de mine prin tine. Când îmi urezi, nu mă lași să te uit! Când mă feliciți, sărbătorești în fapt existența noastră într-o relație! Și pentru asta mă înclin! Îți spun “mulțumesc”, dar vreau să spun “te respect!”, “te simt aproape!”, “te iubesc!”, “mi-e dor de tine!”, “sper că ești bine!” și orice altceva ce s-ar potrivi să mă pot încă defini prin tine! 

Leave a comment