Numai tu știi să alegi pentru tine!

Să dai un sens, oricare, lucrării unui autor, trebuie să vii către acea lucrare cu o mentalitate de colaborator. Lucrarea în sine e doar un cumul de posibilități, exploatabile de simțurile și cultura celui care vine în întâmpinarea lor.

Ca o interacțiune să se petreacă, trebuie să te implici, să-ți pui la bătaie simțurile, gândurile, comportamentele. Intri practic într-o relație cu cele scrise, ori zugrăvite pe-o pânză, ori construite într-o clădire, mașină sau ce-o mai fi acolo. Doar acele posibilități către care te aduci pe tine însuți/însăți, vor căpăta sens și viață în evaluarea ta și bunăoară vor deveni parte din experiența pe care o trăiești atunci și acolo. 

Acum, multora dintre noi ne sunt rezervate puține astfel de ocazii, în care să stăm în fața unui fapt, să cugetăm și să simțim fiori reci, un tremur al pielii spunându-ne că stăm de față cu viața, că înțelegem cu stau lucrurile, că avem un impact, că ceva ne afectează pe noi, că noi influențăm cumva.

Vă jur că am stat în capela sixtină și n-am simțit altceva decât îmbrânceală, miros de transpirație și dojanele preoților pentru mai multă liniște. Am stat în fața Monalisei și iar, îmbrânceală, rânduială și grabă pe bandă rulantă nelăsându-mă să mă conectez mare lucru la una dintre lucrările cele mai lăudate de-atâta amar de vreme. În rare ocazii am fost însă mai prezent și mai emoționat, ca în acelea în care am mers la vot. Nu cred că am tratat vreun alt document cu mai multă delicatețe, grijă pentru corectitudine, respect și speranță.

Am două licențe luate până în prezent și n-aș zice că egalează încrederea în impactul pe care-l pot avea, așa cum simt atunci când votez. Sentimentele acelea sublime, când iei buletinul de vot și-l întorci pe toate părțile, cum îl vezi curat, cu ștampila lui de verificare, așteptându-te pe tine să-i dai un destin. Cum cauți frenetic ceea ce vrei să marchezi de pe el și așezi, cu mâna tremurându-ți, ștampila pe cineva al tău. Te oglindești cumva acolo. Te alegi pe tine, în secret, intim și plin de speranță. Poate cel mai terapeutic gest pe care l-a inventat lumea. Și mai ales, un drept al tău! Cum sufli apoi ușor, ca să usuci tușul proaspăt, destinat alegerii tale – ce mișto sună asta – alegerea ta – ca nu cumva să se imprime altundeva la împăturirea foii. Și cum apoi, cu sufletul plin și cu nodul în gât, pui actul cu decizia ta în urnă. Returnezi ștampila și-ți reiei buletinul, cu convingerea că ai făcut bine și sperând în secret la viitorul pe care l-ai ales.

Pe drumul tău către afară realizezi că nici măcar n-ai priceput mare lucru din secția aia de votare, atât de puțin ai stat, atât de puternic te-ai concentrat pe ceea ce ai făcut acolo.

Doar o vorbă îți mai spun: oricine ai fi, oriunde te-ai afla și cu orice te-ai ocupa, ești un om valoros. Cel mai probabil contezi pentru ceilalți mai mult de cât estimezi tu. Sigur, cu toții putem face oricând ceva mai mult decât ne-am obișnuit. Iar pentru ceva în plus în comportamentele noastre, orice rețetă de succes are în vedere pașii mici. Votul tău poate fi un asemenea pas mic.

Votează! Vezi cum te simți! Sunt convins că vei fierbe de nerăbdare să povestești! 

Mergi la vot! Pentru că exiști, contezi și e nevoie de tine! 

Te îmbrățișez!