Metamorfoza

E un proces prin care entitățile evoluează, se transformă, modelându-și înfățișarea și caracterul.

Asemenea schimbări structurale le-ar face să rezulte în versiuni mai bune, mai pricepute, mai plăcute, acceptabile, eventual favorabile mediului lor.
Paradoxal, sau nu, mediul, starea de fapt, se opune variațiilor de orice fel. Și o face cu bună dreptate, devreme ce schimbarea, cât de mică, a oricărui element al său, îi aduce pieirea ca întreg.
Așa cum într-un sistem integrat, defectarea celui mai simplu element va da sistemului caracterul de “defect”, la fel, transformarea unei componente va duce la regândirea, revalidarea sistemului ca întreg.

Când te schimbi, lumea așa cum o știai, se schimbă și ea.

Spre exemplu, consideri lumea un loc periculos, gata să ia de la tine (bani, produse, sănătatea, viața chiar). Percepția ta despre o lume ostilă te face precaut și grijuliu. Manifești o continuă atenție pentru siguranța ta, pentru ceea ce e al tău. Ești bunăoară într-un conflict perpetuu, cu mediul. Te închizi ca-ntr-o stare de asediu. Te vezi ca o victima. Lumea ți-e opresor.

Conflictul este un proces de schimbare. Dar schimbarea, ca să fie sustenabilă, trebuie să afecteze toate părțile în conflict.
Din poziția victimei e posibil să nu vezi asta, dar pentru o atare situație, există cel puțin două soluții care depind direct de tine.

Prima soluție privește autoanaliza sinelui, cunoașterea prețului ce face posibilă plata.
Pentru un vierme într-un fruct, lumea e un fruct. Ieșirea din fruct îi oferă viermelui viețuirea într-o lume nouă, dar pe care n-o va experimenta ca vierme, ci ca fluture.
La fel, ieșirea din lumea cu care te lupți poate echivala cu salvarea ta, iar costul absolvirii tale va fi modul tău de-a fi acum, contra modului tău de-a fi atunci.

A doua soluție presupune reanalizarea lumii, cumpănirea sensului ei, cu și fără tine în ea. În acest caz, să te gândești la lume, înseamnă să ai o stare mentală despre lume.
După cum ne învață John Searle, o stare mentală poate fi despre un obiect B descris într-un anume fel și să nu fie despre același obiect B descris într-un alt fel. De exemplu, Delia poate să creadă că Ovidiu are potențial de psihoterapeut, fiind colegi la facultatea de psihologie, fără să creadă că Ovidiu este doctor stomatolog, câtă vreme nu are cunoștință de această calitate profesională a lui Ovidiu.
Aplicând această teorie conflictului tău cu lumea, reiese că starea ta mentală este depre o anumită lume sub aspectul calităților sale represive, aceeași lume nefiind obiectul gândirii tale sub aspectul capacităților ei filantropice.
Prin urmare, soluția anulării conflictului poate sta și în cunoașterea lumii în alte aspecte decât cele la care te gândești în mod obișnuit.

Soluțiile încep c-o căutare. Iar căutarea se bazează pe curiozitate. Și, cum bine spunea cineva, “nu poți fi furios și curios în același timp.”.